De ce credem că nu mai trebuie scutite de impozit terenurile neproductive care pot fi împădurite

O întrebare, o idee.
Atâta timp cât avem art. 85 din Legea fondului funciar care zice că: „Terenurile degradate şi poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, sunt scutite de taxe şi impozite către stat, judeţ sau comună, pe timpul cât durează ameliorarea lor.”

De ce să scutim în continuare de impozit terenurile neproductive care pot susține vegetație forestiera?

O să încerc în continuare să vă conving că cel mai bun lucru care se poate face la nivel legislativ pentru a ne scoate din impasul în care ne aflăm în privința împăduririlor ar fi ca statul să separe „terenurile neproductive”, așa cum sunt trecute ele la Registrul Agricol, în două subcategorii: cele care pot susține vegetație forestiera și cele care nu o pot susține. Apoi să le impoziteze pe primele până la includerea lor în perimetre de ameliorare sau până când proprietarul terenului învestește fie în readucerea lui in circuitul agricol, fie în împădurirea lui, fie să-l înstrăineze sau să-l doneze statului.

Oficial sunt 498.773 ha de „Terenuri degradate și neproductive”, adică 2% din suprafața țării, potrivit acestui raport de expertiză găsit pe un site al Ministerului Dezvoltării.
Cu 50 lei/ha impozit/an, care nu e extraordinar de mare, este similar cu cel aplicat terenurilor agricole, s-ar strânge aproape 5 milioane de euro venituri. Nu pare mult raportat la bugetul de 600 de milioane de euro pe care le aduce PNRR-ul pentru împăduriri, dar se poate apropia de bugetul anual alocat programului „Prima împădurire”, derulat prin PNDR.
Cel mai important e că banii ar veni din buzunarul proprietarilor de terenuri degradate și ar funcționa ca o motivație fie pentru vânzarea terenului (dacă nu au bani să se ocupe de valorificarea lui), fie ar căuta soluții la primărie pentru includerea lui în perimetre de ameliorare și în cele din urmă împădurirea lui.
Dacă luăm cazul unor localități din județele cele mai afectate de alunecări de teren sau fenomene de deșertificare, veniturile aduse de impozitul pe această categorie de terenuri ar putea permite angajarea de specialiști care să întocmească dosare de finanțare.

Că duc lipsă de specialiști o știm. Administrația Fondului de Mediu, care are și ea un program de finanțare a împăduririlor dedicat UAT-urilor, se plângea într-un comunicat din 2016 (care nu e așa departe de zilele noastre) că: „documentele depuse în vederea obținerii finanțării de cele mai multe ori sunt neconforme sau incomplete. Acest lucru se datorează faptului că primăriile nu au specialiști care să pregătească toate documentele, conform ghidurilor de finanțare aferente și a legislației aplicabile.”

Important de știut…

1. În perioada 2010-2017, Administrația Fondului de Mediu (AFM) a aprobat și finanțat 134 de proiecte de împăduriri. O medie de doar 20 de proiecte pe an care s-a menținut și în anii care au urmat.

2. Programul „Prima Împădurire„, derulat prin APIA și care e dedicat fermierilor, are tot în jur de 25, până în 30, de beneficiari pe an, deci tot atâtea șantiere de împădurire.

3. În privința extinderii suprafeței împădurite a țării și recuperarea/valorificarea terenurilor neproductive, tot în pași de melc se mișcă și Romsilva, pentru că acolo, cu puținele resurse pe care le are orice societate de stat în zilele noastre, activitatea principală este valorificarea materialului lemnos, apoi reîmpădurirea pădurilor tăiate la ras și abia pe locul trei este identificarea și plantarea pe suprafețe noi de terenuri, din afara fondului forestier.

După cum am mai scris și aici, doar 200 de hectare de terenuri degradate au fost împădurite de Romsilva în 2020. Ritmul degradării terenurilor agricole e cu mult mai mare decât capacitatea de împădurire pe care Romsilva o are în acest moment.

În aceste condiții, cum oare am putea să creștem viteza cu care împădurim?

Opinia mea, care sper să fie împărtășită la un moment dat și de decidenții politici, este că instituțiile statului, prin funcționarii ei apatici, nu au capacitatea de a derula progame de împăduriri. S-a văzut dealtfel la „cea mai mare campanie de împădurire din ultimii zece ani” încercată de Ministerul Mediului în 2020 și pe care jurnaliștii de la Recorder au expus-o așa cum a fost, o minciună cât o țară.

Norocul nostru este că mai avem încă în țara asta oameni destoinici care știu și pot să facă treabă. Ei trebuie căutați în industria forestieră privată și printre micii proprietari de terenuri.

O strategie „Carrot and Stick” ar putea funcționa în privința împăduririlor.

Avem deja în legislație un pic de morcov… el reprezintă programele de finanțare a împăduririlor (care ar putea fi relaxate în opinia mea), scutirea de impozit pentru terenurile aflate în perimetre/programe de ameliorare în vederea împăduririi și mai avem articolul 87 din Legea fondului funciar care spune că..

„Deţinătorilor de terenuri degradate, chiar dacă nu sunt cuprinse într-un perimetru de ameliorare, care, în mod individual sau asociaţi, vor să facă din proprie iniţiativă înierbări, împăduriri, corectare a reacţiei solului sau alte lucrări de ameliorare pe terenurile lor, statul le va pune la dispoziţie gratuit materialul necesar – sămânţă de ierburi, puieţi, amendamente şi asistenţă tehnică la executarea lucrărilor.”  … și în opinia mea pe asta ar trebui să se concentreze Romsilva, să ofere material săditor și asistență tehnică.

Nuiaua din strategia „Carrot and Stick” ar putea fi impozitul pe terenurile neproductive care pot susține vegetație forestieră.

Neimpozitarea terenurilor neproductive a încurajat proprietarii să-și utilizeze terenurile ineficient și să le declare „neproductive”, în timp ce ei și-au mutat domiciliul la oraș sau au plecat în străinătate. Foste pășuni înainte de 1989 au devenit astfel „terenuri neproductive”.

De ce n-am putea avea aici o pădure?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.