(sub)Finanțarea împăduririlor

Poate mai mult ca niciodată există o forfotă în online legat de stoparea defrișărilor. Pentru prima dată, după apariția Sumal și a Inspectorului Pădurii, oamenii au la dispoziție metode mai eficiente decât legatul de copaci pentru a se opune defrișărilor ilegale.

Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Oprirea unui transport de lemne ilegal face loc altuia legal. Atâta timp cât oamenii au nevoie de lemne de foc sau industria are cerere pentru lemne de construcții, mobilă etc, tăierile din păduri vor rămâne la un nivel ridicat. Că sunt tăieri legale sau ilegale, pădurea nu știe. Iar dacă oprești tăierile într-un loc, vor începe în altul. Nu este loc de naționalism în protejarea pădurilor lumii.

Pentru a reduce tăierile din aceste păduri, singura soluție durabilă este crearea de noi suprafețe împădurite. Nu există altă cale mai bună.

Se taie deja în multe zone din țară la limita puterii de regenerare a pădurii, iar în condițiile în care ne dorim să scutim pădurea de tăieri, astfel încât să absoarbă CO2-ul din atmosferă și să protejăm biodiversitatea, nu există altă soluție decât să creăm altele.

Toți ne așteptăm ca grosul banilor pentru împăduriri să vină de la UE, mai ales ținând cont de planurile verzi „Pactul verde european” și eforturile pentru decarbonizarea economiei.

Pactul verde european, strategia UE pentru biodiversitate își propune să crească suprafețele împădurite cu cel puțin 3 miliarde de copaci până în 2030, cu respectarea tuturori principiilor ecologice. Au creat chiar și un contor MapMyTree, care momentan abia ce a trecut de un milion, dintre care 4,450 de copaci apar a fi plantați în România.

UE investește în momentul de față 1,1 miliarde de euro în 7 proiecte din Belgia, Italia, Finlanda, Franța, Olanda, Norvegia, Spania și Suedia care se doresc inovatoare. Utilizarea hidrogenului regenerabil, captarea și sechestrarea dioxidului de carbon în Marea Nordului sau întegrarea lui în betoane, crearea de celule fotofoltaice ultra performante, producerea metanolului din deșeuri municipale nereciclabile, acestea sunt domeniile inovatoare în care UE învestește în momentul de față.

România nu găzduiește niciunul dintre aceste proiecte, dar noi avem încă soluții de secolul trecut la problema încălzirii globale, soluții pe care vestul Europei dă impresia că le-a epuizat. Ne referim la împăduriri.

România, față alte state europene, are încă foarte multe suprafețe de teren nefolosite sau slab productive și relativ ieftine față de prețul terenurilor din alte state europene, pentru care împădurirea este singura opțiune eco-logică și poate chiar singura viabilă economic.

E mai greu să convingi un fermier olandez să împădurească un teren agricol și să renunțe la venitul din subvenții plus cele din producția agricolă, decât să convingi un fermier român să facă același lucru. Prețul terenurilor, nivelul subvențiilor și profiturile înregistrate pe hectar în vestul Europei sunt total altele față de cele de la noi. De aceea, măsurile de finanțare a împăduririlor nu pot fi unitare la niveulul întregii Europe și nici nu ar trebui să beneficieze de același nivel de finanțare.

Pentru acest lucru avem europarlamentari, ca să atragă atenția europenilor asupra diferențelor dintre state, să propună măsurile de care România are nevoie și care pot fi aplicate aici. Să ne scutească de la investiții în metode artificiale de captare și sechestrare a carbonului și să ceară direcționarea unor sume similare către împăduririle din țara noastră.

În prezent, există posibilitatea de a atrage fonduri europene prin intermediul Agenției de Plăti și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Submăsura 8.1 (Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite), dar care din păcate s-a dovedit a avea rezultate mai degrabă modeste (1266 ha împădurite) în cei 4 ani de când a fost implementată.

Mai sus este un citat din Planul Național de Redresare și Reziliență, care continuă cu explicații posibile pentru care rezultatele au fost modeste (lipsa dezbaterilor succesorale, moștenitori plecați în străinătate), dar răspunsul e mai complex de atât.

O măsură cu alocări mici nu este atractivă pentru că riscul să te găsești sub linia de finanțare este mult mai mare, iar cheltuielile cu elaborarea proiectului de finanțare și a proiectului tehnic de împădurire să fie degeaba. La o măsură cu alocări mici nu îți permiți nici să strângi banii, actele și terenul cu 2-3 ani înainte, mai ales că măsura de finanțare presupune o investiție inițială din partea beneficiarului.

În privința investiției inițiale, necesară celor care aplică pentru programul „Prima Împădurire”. Prima cerere de plată se poate face abia după ce beneficiarul măsurii plantează minim un hectar de pădure, dar în același timp plantarea întregi suprafețe angajate prin proiectul de finanțare trebuie să se finalizeze în termen de doi ani de la aprobarea proiectului. Aceste două condiții concură spre o concluzie simplă. Aplicantul trebuie să aibă în buzunar suficienți bani pentru acoperirea cheltuielilor cu elaborarea proiectului, plus împădurirea unei jumătăți din suprafața pentru care cere finanțare. Împădurirea celeilalte jumătăți putând fi realizată cu banii obținuți la prima cerere de plată.

Cu aceste condiții de finanțare menținute în continuare, dacă ne dorim împădurirea a 45.000 de hectare prin PNRR, trebuie să găsim oamenii care dețin aceste terenuri, dar și banii necesari pentru finanțarea împăduririi a unei jumătăți din suprafață. Practica de până acum a dovedit că e greu să găsești combinația de oameni cu bani, proprietari de terenuri slab productive sau degradate.

Găsirea unor soluții de creditare similare cu programul Prima casă s-ar putea să fie cea mai bună idee în aceste condiții, altfel măsura de finanțare va fi accesibilă doar fermierilor care dispun de capital, fermieri mari sau fonduri de investiții care vor căuta să împădurească în general terenuri ușor de împădurit, unde lucările pot fi mecanizate. Suprafețele mici, terenurile afectate de alunecări de teren, unde împădurirea e mai greoaie și necesită mai multe eforturi, s-ar putea să rămână tot neîmpădurite.

Banii pentru Prima Împădurire au fost limitați până acum la sume de 6-7 milioane de euro pe sesiune, care nu permiteau finanțarea a mai mult de 400 de hectare pe an, cu 4-5 proiecte mari care accesau 70-80% din fonduri. Au mai fost proiecte eșuate și bani neaccesați, dar în limite previzibile. Nu putem pune eșecul pe seama faptului că nu există interes, ci mai degrabă pe condițiile greu de îndeplinit.

Ne-am fi dorit să vedem o măsură finanțată cu de 10-20 de ori mai mulți bani și cu eforturi inclusiv în accesibilizarea măsurii. Altele ar fi fost rezultatele.

Angajamentul României prin PNRR este pentru înființarea a 45.000 hectare de păduri, pentru atât va primi și fonduri în următorii ani.

Raportat la cele 498.773 ha de hectare de terenuri degradate din România pe care le indică statisticile oficiale și atenția pe care o primește capturarea și sechestrarea dioxidului de Carbon în restul Europei, suprafața angajată prin PNRR pentru împăduririe este încă mică.

Chiar și așa, accesarea și folosirea eficientă a acestor fonduri va fi o provocare în următorii ani, iar pentru a reuși va trebui să ne direcționăm cu toții eforturile pentru promovarea unor măsuri de finanțare accesibile, spre informarea fermierilor, identificarea terenurilor degradate și a proprietarilor.

În plus, atribuțiile funcționarilor APIA care lucrează direct cu fermierii în procesarea cererilor de plată trebuie să acopere, identificarea terenurilor degradate și a posibililor aplicanți la Prima Împădurire.

Între utilizarea terenurilor agricole pentru producerea de biocombustibili și utilizarea lor pentru a produce biomasă forestieră, ultima este varianta înțeleaptă, cu avantaje mult mai mari în capturarea CO2-ului din atmosferă, în crearea de produse energetice, conservarea biodiversității, posibilitatea de a crea silvopășuni, îmbunătățirea calității solului și redarea terenului agriculturii în condiții mai bune decât l-a luat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.