Comisia Europeană a publicat, pe 10 iulie 2026, metodologiile de certificare pentru agricultura carbonului, în cadrul Regulamentului privind absorbțiile de carbon și agricultura carbonului (CRCF – Regulamentul (UE) 2024/3012). Practic, de-abia acum fermierii pot afla exact ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a obține certificate de carbon și, eventual, un venit suplimentar din practicile pe care le aplică deja pe teren.
Ce activități pot fi certificate
Metodologiile adoptate acoperă trei tipuri de activități:
- agricultură și agrosilvicultură pe soluri minerale (majoritatea fermelor de câmp și livezilor/pășunilor cu arbori);
- restaurarea zonelor umede și turbăriilor;
- împădurirea, ca activitate separată de agrosilvicultură.
E important de reținut: agrosilvicultura rămâne clasificată drept teren agricol, distinct de împădurire, care înseamnă schimbarea folosinței terenului. Diferența nu e doar formală — ea protejează accesul fermierilor la plățile din Politica Agricolă Comună (PAC), pentru că plantarea de arbori într-un sistem agrosilvic nu scoate terenul din categoria agricolă.
Cele patru condiții pe care trebuie să le îndeplinească o practică (QU.A.L.ITY)
Comisia a rezumat cerințele de calitate ale certificării în patru criterii, cunoscute drept „QU.A.L.ITY”:
- Cuantificare – cantitatea de carbon stocată sau emisiile evitate trebuie măsurate riguros, față de o linie de referință clară (cât carbon exista înainte de schimbarea practicii).
- Adiționalitate – se certifică doar practicile noi, care nu ar fi fost adoptate oricum fără acest stimulent. O practică deja aplicată de ani buni, fără legătură cu schema CRCF, nu se califică.
- Stocare pe termen lung – pentru agricultura carbonului, e nevoie de o perioadă minimă de menținere a practicii de cel puțin 5 ani, cu monitorizare pentru a verifica dacă efectul se păstrează în timp (nu e reversat, de exemplu, prin arătură adâncă sau defrișare).
- Sustenabilitate – practica trebuie să aducă și beneficii colaterale (biodiversitate, calitatea solului, apă), fără efecte negative asupra altor obiective de mediu.
Cum se obține, practic, certificarea
Un fermier interesat trebuie să depună o cerere la o schemă de certificare recunoscută de Comisie, cu un plan de activitate (ce practică aplică și cum respectă metodologia CRCF) și un plan de monitorizare (cum va fi verificată, în timp, respectarea condițiilor). Urmează un audit independent, realizat de un organism de certificare acreditat, iar dacă acesta confirmă conformitatea, se emit unități certificate — creditele de carbon care pot fi vândute pe piață sau folosite pentru a demonstra un angajament de mediu.
Pentru fermele mici, regulamentul prevede și certificare de grup: mai mulți fermieri se pot asocia și trece printr-un singur proces de certificare, ceea ce reduce semnificativ costurile și birocrația individuală.
Datele de la fermă, refolosite din sistemul PAC
Un aspect practic important: metodologiile CRCF sunt construite pentru a se sprijini pe sisteme de informații deja existente, în primul rând sistemul de identificare a parcelelor agricole (LPIS/IACS), folosit deja pentru plățile PAC. Asta înseamnă, teoretic, mai puțină muncă administrativă dublă pentru fermierii care raportează deja date despre parcelele lor.
Totuși, pentru monitorizarea reversibilității proiectelor, regulamentul cere raportare geospațială precisă, pe bază de poligoane, în formate standard (shapefile, KML, sistem de coordonate ETRS89/WGS84) — deci va fi nevoie, la un moment dat, de sprijin tehnic (consultant, tehnician GIS) pentru cei care nu au experiență cu astfel de fișiere.
Calculele de carbon, aliniate la standardele internaționale
Metodologiile de calcul al carbonului sunt compatibile cu raportarea națională UNFCCC/LULUCF, pe care România o folosește deja la nivel de stat. Definițiile solului sunt legate de ghidurile IPCC, iar fiecare variabilă din formulele CRCF corespunde unui rezervor de carbon recunoscut internațional. Practic, datele generate pentru certificare ar putea fi refolosite și în rapoartele naționale de mediu, fără calcule paralele.
Biodiversitatea, monitorizată prin indici deja existenți
Pentru beneficiile de biodiversitate, regulamentul nu cere fermierilor monitorizări complicate. Se bazează pe indici științifici deja folosiți la nivel european: indicele păsărilor de câmp, indicele fluturilor de pajiște și starea ecologică a solului. Un proiect poate astfel demonstra un impact real asupra biodiversității fără o birocrație suplimentară greu de gestionat la nivel de fermă.
Cine va certifica, de fapt, practicile fermierilor
Un lucru important de clarificat: certificarea CRCF nu se face de către un organism de stat român, ci prin scheme de certificare — organizații private sau publice, recunoscute direct de Comisia Europeană, valabile în toată Uniunea. O schemă poate fi recunoscută pentru una sau mai multe metodologii CRCF, pentru o perioadă de maximum cinci ani.
La momentul actual (iulie 2026), nu există încă nicio schemă de certificare recunoscută oficial pentru agricultura carbonului — abia acum au fost adoptate metodologiile, iar schemele urmează să depună cereri de recunoaștere la Comisie, prin Direcția Generală Acțiune Climatică (DG CLIMA). Procesul de recunoaștere pentru metodologiile de agricultura carbonului va urma aceiași pași ca la absorbțiile permanente de carbon: cerere, verificare a documentației, evaluare tehnică și, dacă totul e conform, decizie de recunoaștere.
Ce se știe deja despre cum vor arăta lucrurile, pe baza precedentelor:
- Organismele care efectuează auditurile de teren (verificarea practicilor unui fermier) trebuie acreditate conform standardului ISO/CEI 17065, la fel ca organismele care certifică azi produsele ecologice în România. Acreditarea se face de organismul național de acreditare — în România, RENAR — exact rolul pe care RENAR îl are deja pentru organismele de certificare eco (SRAC, CertRom, Bio Cert Tradițional, Ecoinspect ș.a.). E foarte probabil ca unele dintre aceste organisme, sau altele noi, să solicite și acreditare pentru auditul de carbon.
- Scheme de certificare a carbonului deja active pe piața voluntară în România ar putea fi printre primele candidate să solicite recunoaștere CRCF, din moment ce au deja metodologii și experiență locală. Un exemplu este AgreenaCarbon, programul danez de certificare a carbonului din sol, prezent pe piața românească din 2019, care oferă deja fermierilor certificate de carbon tranzacționabile pe piața voluntară. Important: la data acestui articol, Agreena (ca și alte scheme similare — Verra, Gold Standard, Puro.earth) nu este încă recunoscută oficial sub CRCF pentru agricultura carbonului; ar putea aplica pentru această recunoaștere acum că metodologia a fost adoptată.
Practic, pentru un fermier român interesat, pasul realist în perioada următoare este să urmărească pagina Comisiei dedicată schemelor de certificare recunoscute, unde vor apărea, pe măsură ce sunt aprobate, schemele valabile pentru metodologia de agricultură și agrosilvicultură pe soluri minerale.
Ce urmează
Certificarea, ca atare, nu pornește imediat: acum că metodologiile există, schemele de certificare (organizații private sau publice recunoscute de Comisie) pot aplica pentru recunoaștere oficială. Abia după această etapă, fermierii vor putea depune efectiv cereri de certificare prin schemele recunoscute. Primele certificate sub metodologiile de agricultură a carbonului sunt așteptate să apară eșalonat, pe parcursul următorilor ani.
Sursa principală: comunicatul Comisiei Europene din 10 iulie 2026, „Commission adopts certification methodologies for carbon farming under the CRCF Regulation”, și Regulamentul (UE) 2024/3012 (EUR-Lex). Aceste clarificări vin în urma a doi ani de consultări la nivel european, cu contribuții din proiectele Horizon Europe DigitAF și Project Credible, precum și din proiectul Interreg Carbon Farming MED.
Intră pe grupul de Facebook asociat site-ului, spune-ne cu ce te putem ajuta și hai să împădurim!
Dacă intențiile dvs. în privința aplicării la finanțare sunt serioase, vă invităm să vă alăturați grupului de Whatsapp accesând acest link. Veți găsi pe grup zeci de consultanți și ingineri silvici care elaborează proiecte tehnice de împădurire. Ei vă pot răspunde punctual fiecărei întrebări și vă pot asista pe toată perioada derulării proiectului.